Toţi suntem eroi ai poveştilor noastre de viaţăToţi suntem eroi ai poveştilor noastre de viaţă

„Viaţa nu te lasă să te odihneşti. Rănit, vânat, obosit, îngenuncheat, prăfuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie să înaintezi. De obicei singur. De obicei gol, flămând, însetat, străin. La şcoala vieţii se dau examene, se dau corijenţe, se repetă anul. Doar cine are limba friptă poate vorbi cu adevărat despre ciorba fierbinte.


Când cineva pleacă înseamnă că altcineva trebuie să ajungă. Lasă armele jos! Trece. Toate trec. Răbdare şi timp. A fost nevoie să treci prin atâtea ca să ajungi aici. Generăm noi experienţe pentru că avem nevoie de ele.

Fără acea experienţă nu ai fi avut prilejul să te cunoşti atât de profund. Există daruri pentru toată lumea. Deschide ochii, sufletul şi mintea. Observă frumuseţea care se află la îndemâna ta. Fii recunoscător. Bucură-te de ceea ce ai. Nu aştepta neaşteptarea. Prin lecţiile de viaţă primeşti putere.

Toţi suntem eroi ai poveştilor noastre de viaţă. Oamenii se adaptează în felul lor. Au libertatea de a crea orice cred despre ei. Nu e nevoie să facem din dorinţe obsesii. Dorinţele sunt ale noastre sau ale celor din jur însuşite prin mimetismul social? După durere uşa se deschide. Uneori uşile se deschid, alteori ni se trântesc în faţă. Rănile ne fac să nu mai fim ca înainte şi nici nu cred că ne dorim. Niciun sistem nu funcţionează întâmplător.

Părăsirea unei realităţi nu înseamnă neapărat sfârşitul ei, ci prelungirea într-una nouă. Nu ştii niciodată ce surprize îţi oferă viaţa. Se închide o uşă, se deschide o poartă. Sentimentele ne domină sau nu. Oricât de dură ar fi realitatea ne putem crea alta.

Nu se aplică reţete comune. Fiecare are realitatea sa în subconştientul său. Viaţa ne propune unele lucruri până le impune. Există atâtea sensuri câţi indivizi se apleacă asupra fiecăruia dintre ele. Realitatea este subiectivă. Din orice întâmplare nu ieşi la fel cum intri. Important e să nu te blochezi într-o poveste. Povestea creează aşteptări…

Fiecare om umblă în viaţă cu o poză în buzunar. Şi când simte nevoia o aşază pe primul chip care-i iese în cale, convins că acela este potrivit. Dar, de cele mai multe ori, ne păcălim cum putem ca să credem că am găsit ce ne-a lipsit.

Alteori ne scufundăm ca un scafandru în adâncimea fiinţei celuilalt căutând binele, frumosul, lumina, ignorând malul ontologic. Uneori ne iese, alteori nu. Şi rămânem blocaţi, ne rănim sau pierdem echilibrul. Dar cu o experienţă fără de care nu am avea cum să apreciem cu toată fiinţa Dragostea. Ne lovim singuri la picioare şi dăm liniştea mai tare…

Fotografiile rămân la fel, chiar dacă oamenii se mai strâmbă. Adeseori mintea şi inima sunt blocate în fotografii. Alături de bătăile inimii şi ochii vorbesc când ar trebui să tacă.

Chiar dacă în viaţă inima ţi se rupe, trebuie să ai grijă să nu pierzi vreo bucată. Am rucsacul în spate plin de vise… De ce iubim? De ce visăm? De ce greşim? De ce iertăm?…

Orice pasăre îşi ia zborul. E atâta frumusețe în jur încât mintea tace şi se bucură! Nectarul iubirii îndulceşte amarul minţii. Cicatricile lăsate de trecerea timpului şi încercările vieţii se vindecă în iubire.

Am să-i spun lui Dumnezeu totul.”


Fragment din “Puține lacrimi, multă bucurie!” ( Iaşi, 2014; p. 220-222) de Ieromonah Hrisostom Filipescu

dincolodeaparente.com

Toţi suntem eroi ai poveştilor noastre de viaţă
Etichetat pe:                                                                                                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *