Țânțarul ... Sol DiezȚânțarul … Sol Diez

Aseară, am avut plăcerea să-mi vizitez profesorul de pian H.G. După o oră în care am depănat amintiri, însoțiți de nelipsita muzică clasică ( Ludwig van Beethoven ), suntem aduși brusc la realitate de sonerie. În timp ce se ridică din fotoliu îmi spune să îl scuz zece minute că are o scurtă întâlnire cu un client.

  • Dar domnule profesor, nu vi se pare un pic cam mare suma ?

  • Mare ? În comparație cu ce ?

  • ? … Dar e un simplu jingle de 30 de secunde. Chiar D-voastră spuneați că la-ți creat în jumătate de oră și ați folosit doar acele 5 note muzicale, recomandate de mine !

  • Vă rog să luați loc. Serviți o cană de ceai cu noi ? Vă rog să faceți cunoștință.

  • Mda, mulțumesc.

Mă ridic și îi întind mâna. Ne prezentăm. Se așează oftând și se servește singur murmurând printre dinți: lăsa-ți, mă descurc.

Între timp H.G. scoate dintr-un scrin un mic coș. Vine cu el înspre noi și se așează calm în fotoliu. Îl privim curioși amândoi. Oare ce pune la cale ? Privește înăuntrul coșului și scoate câteva bile colorate. Le pune pe masă, apoi întinde coșul clientului care îi urmărea mișcările ca în transă, ținând cana nemișcată aproape de gură.

  • Acestea sunt notele D-voastră, domnule. Vi le dau pe gratis.

Abia mă abțin să nu râd. Clientul ia coșul, privește înăuntrul lui … , zâmbește. Zâmbesc și eu, ușurat. Pune coșul pe masă. Mă uit și eu în el. Erau cinci bile de cinci culori diferite, fiecare însemnate cu câte o notă muzicală. Do, Mi, Fa, Sol și La. Atât, nimic mai mult.

Cei doi se uitau cu subânțeles unul la altul. Clientul ia în sfârșit o gură de ceai, face ochii mari și exclamă: vai, dar e ceaiul meu preferat !

  • Mă bucur că vă place. Ceaiul de tei e și preferatul meu.

Un tânțar trece pe lângă mine, cântând nestingherit propria lui melodie, atât de neplăcută urechilor noastre. Îl vizitează și pe musafir și apoi trece pe lângă urechea dreaptă a profesorului meu, care privește spre dreapta … apoi spre stânga … la nivelul urechilor și spune: daa … e sol… diez, nota pe care am vrut să o includ în jingleul D-voastră. Dar clientul nostru, stăpânul nostru ! Știți, de fapt jingleul D-voastră l-am creat în 10 minute, iar în celelalte 20 am mai creat unul ce are această notă în plus și pe care v-il voi vinde cu drag data viitoare, cu aceași sumă, ca și pe primul.

Clientul îl privește consternat, apoi se relaxează … zâmbește și explodează în râs. Râdem toți trei cu poftă.

  • Domnule H., de câte ori vin la D-voastră cu intenția să negociez, de atâtea ori plec cu câte o nouă lecție învățată.

Se ridică din fotoliu, mă salută și pornește spre ușă acompaniat de profesor.

Privindu-i cum se îndepărtează îmi aduc aminte de una din definițiile Holismului și anume aceea că întregul nu se poate reduce la suma părților. În cazul de față creația profesorului meu avea elemente indefinibile în plus față de cele cinci drăguțe note muzicale.

După plecarea clientului am mai aflat câteva lucruri interesante: că ceaiul de tei nu era neapărat preferatul profesorului, ci ținuse minte de la o întâlnire pe care o avusese recent cu clientul la un bar , unde el comandase ceai de tei. Astfel se pregătise dinainte pentru ai crea spațiu de confort ( rapport ), urmând ca ulterior să preia conducerea ( leading )… ceea ce a și făcut. Am mai învățat despre accesări, observând că deși țânțarul era la urechea lui dreaptă, ulterior el a privit în stânga. Mi-a explicat că prin reacția lui el de fapt a accesat auditiv amintiri. Apoi ma învățat cum pot să îmi dau seama când un om minte sau spune adevărul, doar privindui ochii ( accesările ). Și multe alte lucruri extrem de interesante. În final am aflat că printre alte aptitudini el e și Master Practitioner în Programarea Neuro Lingvistică. Nu înțeleg foarte bine ce înseamnă asta, dar dacă acest om deosebit știe așa ceva, aș vrea să știu și eu.

După ce mi-am băut ceaiul de tei și ne-am luat rămas bun, am pornit pe jos spre casă.

Acum stau în fața calculatorului și observ ceva interesant. În drum spre casă m-am intersectat cu șapte persoane, toate mi-au zâmbit parcă ar fi fost complici la tot ce sa întâmplat. Aaa și mai e ceva ! Aș putea să desenez chipul fiecăruia cu o mare precizie. Hmm. Dar eu nu știu să desenez ! Cum ar fi dacă aș ști … ? 🙂

Dorin Epureanu

dincolodeaparente.com

Țânțarul … Sol Diez
Etichetat pe:                                                                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *