Toată lumea din blocul meu știa cine este Ugly (Urâtul). Ugly era motanul rezident. Îi plăceau trei lucruri pe lume: să se bată, să mănânce din gunoi și, să spunem așa, să iubească.

Toate acestea la un loc, combinate cu o viață petrecută afară, și-au spus cuvântul asupra lui Ugly. În primul rând, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit să fie celălalt, avea o gaură larg deschisă. Pe aceeași parte a capului îi lipsea și urechea, piciorul stâng din spate arăta că fusese rupt la un moment dat și se vindecase căpătând o formă nenaturală, făcându-l să pară de parcă ar fi vrut întotdeauna să facă un ocol.

Coada și-o pierduse demult, rămânând în locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trăgeam mereu. Ugly ar fi fost un motan tărcat de culoare gri închis, dacă n-ar fi avut acele răni de pe cap, gât, chiar și umeri, care aveau coji groase și galbene.

De fiecare dată când oamenii îl vedeau pe Ugly, aveau o singură reacție: „Ce motan urât!”

Toți copiii erau avertizați să nu-l atingă, adulții aruncau cu pietre în el, îl udau cu furtunul și-l fugăreau atunci când încerca să le intre în case, sau îi strângeau labuțele în ușă, dacă nu voia să plece.

Ugly reacționa întotdeauna la fel. Dacă puneai furtunul pe el, rămânea pur și simplu pe loc, udându-se leoarcă, până când te dădeai bătut și renunțai. Dacă aruncai cu obiecte după el, își încolăcea corpul lung și subțire în jurul picioarelor tale, în semn de iertare. Ori de câte ori vedea copii, alerga spre ei, mieunând frenetic și lovindu-se cu capul de mâinile lor, implorând să i se dea iubire. Dacă îl luai în brațe, începea să te sugă de cămașă, de urechi – de orice găsea.

Într-o zi, Ugly și-a împărțit iubirea cu câinii vecinilor mei. Aceștia nu au răspuns frumos, iar Ugly a fost grav rănit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi țipetele și am încercat să-i sar în ajutor. Până am ajuns în locul în care stătea întins, mi-am dat seama că viața tristă a lui Ugly se apropia de sfârșit. Ugly stătea întins într-un cerc ud, cu picioarele și partea din spate contorsionate într-o formă atipică și având o muscătură pe partea de blăniță albă de pe burtă.

Luându-l în brațe și încercând să-l duc acasă, am putut auzi că respira greu și-l simțeam cum se zbate. Cred că-i provoc mare durere, m-am gândit eu. Apoi am simțit o senzație cunoscută de tras și supt de urechea mea – Ugly, în dureri atât de mari, suferind și aflându-se în mod cert pe moarte, încerca să mă sugă de ureche.

L-am tras mai aproape de mine și și-a împins capul în palma mea, apoi și-a întors singurul lui ochi galben spre mine și am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar și în cea mai mare suferință, acea pisică urâtă și cu cicatrice nu cerea decât puțină afecțiune – poate puțină compasiune.

În acea clipă am crezut că Ugly era cea mai frumoasă și mai iubitoare creatură pe care am văzut-o vreodată. N-a încercat niciodată să mă muște ori să mă zgârie, sau să atace în vreun fel. Pur și simplu, s-a uitat la mine, având încredere că îi voi alina durerea.

Ugly a murit în brațele mele înainte să pot intra în casă, dar după, am stat și l-am ținut mult timp în brațe, gândindu-mă cum un motan speriat, deformat și fără casă mi-a putut schimba părerea despre ce înseamnă să ai o adevărată puritate de spirit, să iubești total și cu adevărat.

Ugly m-a învățat mai multe despre actul de a da și despre compasiune decât ar fi putut să mă învețe mii de cărți, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – și îi voi fi mereu recunoscător pentru asta. El fusese speriat la exterior, însă eu am fost speriat în interior și venise vremea să merg mai departe și să învăț să iubesc cu sinceritate și în profunzime – să le ofer afecțiunea mea deplină celor la care țineam.

Mulți oameni vor să fie mai bogați, să aibă mai mult succes, să fie plăcuți, frumoși, dar eu – eu voi încerca mereu să fiu ca Urâtul.

sursa: attitudeiseverything.com

Să iubești total și cu adevărat
Etichetat pe:                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *