Nu numai că este puţin cunoscut, dar constituie totodată subiectul a multiple paradoxuri ce apar la o primă abordare sau la o privire exterioară superficială…

Această religie care cucereşte masele cele mai frustrate din punct de vedere economic, cele mai limitate din punct de vedere intelectual, îi atrage şi îi fascinează pe cei mai renumiţi gânditori, analişti şi oameni de ştiinţă, făcând obiectul celor mai profunde analize ale acestora.

Propovăduieşte supunerea şi “stăpânirea de sine”, are adepţi care dau dovadă de nesupunere şi rebeliune. Se bazează mai presus de orice pe credinţa intimă şi implicarea personală, refuzând existenţa preoţilor, este resimţită ca o lege severă, permanent în vigoare…

Religia, în ochii lui Dumnezeu, este de fapt islamul…”(Coran, versetul 19, surata 3). Islamul este “adeziunea la pacea lui Dumnezeu”.

Coranul recunoaşte Iudaismul şi Creştinismul prin însuşi faptul că se consideră continuarea lor firească, aducând un omagiu evreilor şi creştinilor, numindu-i ‘ahl al kitab (oamenii cărţii). Deşi Coranul critică anumite dogme creştine sau respinge anumite practici evreieşti, el nu pune la îndoială însăşi autenticitatea mesajelor lor, musulmanul fiind deci, într-un fel, un monoteist ecumenic.

Aşadar, Islamul este ultima dintre religiile monoteiste, este mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gavril. Această religie s-a născut la Mecca în Arabia, la începutul sec. VII d. Ch. Islamul se declară izvorât din credinţa lui Avraam.

Coranul este, pentru musulmani, sursa unică a religiei, eticii şi dreptului omului. Pentru a fi înţeleasă învăţătura sa, Coranul trebuie împărţit în două părţi: o parte doctrinară şi o parte practică, respectiv credinţa şi legea.

Sentimentul religios ia naştere din libertatea de cercetare, departe de influenţa şi amestecul altcuiva, ferit de orice intimidare, şi mai ales, dincolo de orice pasiune sau îndoctrinare.

Credinciosul este adeptul unui adevăr absolut, el crede că acesta este universal, că se adresează fiecăruia şi aparţine tuturor (are dreptul să se înverşuneze împotriva celui care nu-l recunoaşte sau care-l vede altfel? Coranul afirmă în versetul 256, surata 2 “Nu există nici o constrângere în religie…”)

Omul devenit musulman face distincţia dintre al’iman, sentimental religios si al’aqa’id, credinţele.

În tot Coranul, de la primul până la ultimul verset, nu există nicio demonstraţie care să încerce să dovedească omului existenţa lui Dumnezeu. Nu există decât îndemnul de a crede în El şi de a face fapte bune în numele Lui. Coranul nu menţionează ateismul.

citește și despre: CREȘTINISM, HINDUISM, BUDISM, IUDAISM.

Allah este Dumnezeul musulmanilor (deşi semnifică numele lui Dumnezeu la arabi, cu mult înainte de apariţia islamului). Credinţa într-un Dumnezeu Unic implică două noţiuni: unicitatea divinităţii Sale şi unicitatea autorităţii Sale.

Profetul Mahomed (preaslăvitul) s-a născut în anul Elefantului, 570 d. Ch, în adolescenţă, datorită onestităţii sale exemplare, locuitorii din Mecca l-au numit al-Amin, cel integru. La 30 de ani a început să mediteze. La 40 de ani, când se reculegea în peştera Hira, Mahomed fiind surprins de apariţia unui vizitator cu înfăţişare umană care-i cere autoritar să citească un text, deşi acesta nu ştia să citească, are prima revelaţie.

După aceasta, părăseşte peştera îndreptându-se către Mecca, în timp ce aude un glas venind din cer “Eu sunt arhanghelul Gavril şi tu eşti Mesagerul Domnului”. După ceva timp, revelaţiile se succed în mod regulat şi Profetul primeşte Porunca lui Dumnezeu de a anunţa Mesajul său oamenilor. Coranul i-a fost dezvăluit Profetului Mahomed timp de 23 de ani, pe fragmente, pentru a putea fi învăţat pe dinafară.

Cel ce vrea să fie musulman trebuie să creadă şi în existenţa îngerilor. Aceştia sunt făpturi pur spirituale, subtile şi nevăzute. În tradiţia musulmană, omul este mult mai important decât îngerul. Omul, pemtru a ajunge la înălţimile cereşti şi la transparenţa sufletului, trebuie să-şi înfrângă patimile, cruzimea şi să întoarcă spatele cumplitelor ispite ale acestei lumi, preocupându-se doar de Dumnezeu. El se luptă cu asiduitate, făcând un mare efort, şi această luptă se numeşte jihad. Dumnezeu este foarte mulţumit de omul care se luptă cu orice piedici pentru a merge spre El.

În Islam nu există mântuitor, singura cale de mântuire pentru om este buna sa purtare asumată prin propria sa hotărâre, aşa cum şi noţiunea de păcat originar, lipseşte. Omul nu este răspunzător de nedreptăţile comise de părinţii săi, strămoşi, sau chiar de Adam.

Cele cinci principii fundamentale ale Islamului sunt:

Mărturia de credinţă-primul stâlp

Rugăciunea (salat)-al doilea stâlp

Milostenia (zakat)-al treilea stâlp

Postul (sawm)-al patrulea stâlp

Pelerinajul (hajj)-al cincilea stâlp

Afirmaţia mea preferată făcută de Profetul Mahomed:

Omul va fi judecat pentru trei lucruri: bogăţia de care dispune şi felul în care a cheltuit-o, tinereţea lui şi felul în care a trăit-o şi sănătatea lui şi felul în care a folosit-o”

Vivi Hențiu Baciu

numaiterapievie.ro

 

citește și despre: CREȘTINISM, HINDUISM, BUDISM, IUDAISM.

ISLAMISMUL
Etichetat pe:                            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *