Îmi dau demisia 2Îmi dau demisia!

Subsemnatul, vă aduc la cunoștință intenția irevocabilă de a demisiona oficial din funcția de adult pe care o dețin acum abuziv.

După o analiză detaliată a situației, m-am hotărât să mă retrag și să preiau atribuțiile unui copil de șase ani, cu toate drepturile și îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunțat cu prea mare ușurință.

Îmi dau demisia aVreau să desenez cu creta colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi și importanți spre serviciu, și să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele și traficul care îi așteaptă.

Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roșie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.

Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poți mânca.

Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână și cu ochii la norii pufoși care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulții nu fac la fel.

Îmi dau demisia dVreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viața era simplă. Atunci când tot ce știam se rezuma la cele șapte culori, cinci poezii, zece cifre și vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.

Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puține lucruri știam, pentru că nici nu știam cât de puține știam.

Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu prețul unei înghețate la pahar.

M-am maturizat prea mult și nici nu mai știu când m-am trezit mare. A fost cu siguranță un abuz și îmi cer iertare.

Îmi dau demisia bAm ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie și purificării etnice, copii abuzați și copii murind de foame, divorțuri, droguri în licee, prostituție, justiție coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frați învrăjbiți fără bani, ură, bârfă.

Am aflat despre materialism nedialectic și mame denaturate, care își vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbați, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împărații bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinților tineri, căsătoriți cu prințese câștigate în urma ultimei zmeiade?

Îmi dau demisia eUnde sunt anii când mi se părea că tot ce ți se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menica repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele școlii?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toți copiii citeau cărți folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru știri și emisiuni de familie, fără sex explicit și violență implicită la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripețiile echipajului „Speranța”, navigând cu „Toate pânzele sus” și pe mama citindu-mi despre Iosif și frații săi.

Îmi dau demisia cCe bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!

Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuțiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile cățărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului Cristi și citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba înjghebată din ramuri și frunze de fag, în spatele grădinii.

Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv și Internet, asigurări pentru mașini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netăiată, computerul virusat și faptul că mașina a început să vrea la mecanic.

Îmi dau demisia fVă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu întrebat: „Ce-o să te faci când o să crești mare?”, deoarece acum știu: vreau să fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm și să-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu știrile despre teroriști, bombe și căderi de avioane.

Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduți, medicamente scumpe și dinți de porțelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din funcția de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, noblețea vorbelor, o lume a cuvântului dat și respectat, a dreptății, a păcii, a viselor împlinite, a imaginației înnobilate, a îngerilor buni și a omului după chipul și asemanarea Lui Dumnezeu.

Îmi dau demisia gVreau să am iarăși șase ani și jumătate. FIȚI VOI MARI ȘI IMPORTANȚI, ȘI OCUPAȚI, ȘI ÎNGRIJORAȚI. Eu vreau să cresc MIC!” ( sursa: anonim )  

dincolodeaparente.com

Îmi dau demisia!
Etichetat pe:                                                                                                                                                                                                                                                            

Un gând despre „Îmi dau demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *