De ce e fain să fii român, când călătoreștiDe ce e fain să fii român, când călătorești

Știu, sunt mulți care se rușinează cu cetățenia lor românească, când merg în străinătate. Călătorind în jurul lumii, mi-am dat însă seama că nu-i deloc rău să fii român. Ba dimpotrivă. Relaxează-te și bucură-te de originle tale, oriunde mergi. Uite și câteva motive să faci asta:

♥ Ai un pașaport bun pe care scrie U.E. și n-ai probleme cu viza, aproape nicăieri. Dacă erai unul dintre cei 2,5 miliarde de chinezi sau indieni de pe pământ, ai fi măsurat cozile la ambasadă în kilometri.

♣ Dacă într-o expediție prin junglă vei fi înconjurat de lighioane, o să te descurci, cu calm. Ești pregătit de mic pentru astfel de situații, de când te alergau câinii prin cartier. Colegul tău japonez de expediție o să clacheze emoțional.

♥ Datorită climei de acasă, te adaptezi ușor și în locurile călduroase și în alea friguroase. Dacă erai norvegian și mergeai în Africa, te-ai fi înroșit ca un posterior de babuin, din prima zi. Dacă erai, în schimb, un african și mergeai în Norvegia ( în situația absurdă în care primeai viză ) ți-ar fi înghețat chiar și lucrul de care erai cel mai mândru.

♣ Călătorești ca turist, backpacker, explorator sau afacerist. Dacă ai fi fost somalez sau nord-coreean, ai fi călătorit doar ca refugiat.

♥ Vorbești binișor engleza și asta te ajută peste tot în lume. Chiar dacă n-ai fost studios la școală, ai prins limba lui Brad Pitt și Clint Eastwood, din filme. Dacă-ai fi fost spaniol sau italian, i-ai fi auzit pe băieții aștia vorbind doar în limba ta.

♣ Mulți occidentali superficiali au o părere atât de proastă despre țara ta, încât n-ai cum să-i dezamăgești. Aproape orice vei face, le vei depăși așteptările. Dacă ai fi fost neamț și n-ai fi avut chiloții aranjați pe culori, erai deja o dezamăgire.

♥ Și într-un taxi din Argentina, și într-o cârciumă din Franța, și într-o discotecă din Thailanda vei putea spune des “This song is from my country.” Dacă ai fi fost rus, n-ai fi știut să spui asta.

♣ Dacă te enervezi tare, poți să înjuri temeinic pe oricine, pe limba ta. Dacă ai fi fost englez, ai fi înacasat-o de la a doua silabă… “Fuck y…”

♥ Când te vei întoarce acasă, mama te va aștepta cu masa plină de bunătăți, cum numai ea știe să prepare. Dacă ai fi fost thailandez, mama putea să fie de fapt tata.

♣ În orientul mijlociu localnicii te invită amabili la ei acasă, auzind că vii din România, o țară pe care o respectă. Dacă ai fi fost american, te-ar fi invitat oricum la ei acasă, dar nu-ți mai dădeau drumul decât pe recompensă.

♥ Dacă un dubios vrea să-ți dea curs mai bun ca la bancă, te prinzi repede că-i hoț. Dacă ai fi fost scandinav, aveai deja buzunarele goale.

Acum, dacă tu ești supărat că te-ai născut român, nu cred c-o să te conving să-ți schimbi părerea.

Lamentează-te puțin, așteaptă viața viitoare și poate, cine știe, vei fi neamț. Sau poate congolez. Eu unul cred că doar o viață am și-n aia sunt român. Și nu e rău deloc. ( sursa: calatorcutricolor.ro )

dincolodeaparente.com

De ce e fain să fii român, când călătorești
Etichetat pe:                                                                                                                                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *